miercuri, 11 martie 2009
Pe cine sa credem despre criza?
Nu stiu altii cum sunt dar eu nu cred multi analisti despre criza, efecte, durata si ce trebuie sa facem pentru a o trece. Cei de la agentiile de rating par fi mana in mana cu bancile de investitii si fondurile speculative, care vor sa isi recupereze pierderile de pe pariurile imobiliare si derivatele toxice pe spinarea statelor in curs de dezvoltare. Agentiile da rating au marile contracte cu gigantii financiari si din moment ce colosii n-au bani, ei nu au bani. Bancile comerciale nici ele nu sunt usa de biserica pentru ca au pariat pe creditare iar consumismul s-a intors impotriva lor. Acum incearca sa isi pastreze influenta si bonusurile tot pe spinarea clientilor, ceea ce se observa in cresterea dobanzilor, oprirea robinetului de bani pentru economie si creditarea doar a statului si a instrumentelor garantate de stat. Buffett a dat-o si el in bara, Berkshire fiind stransa de gat de investitiile proaste.
Ca atare pe cine sa credem? Eu il cred pe tot cuvantul pe „Dr. Doom”. A prezis criza cu ceva vreme inainte sa se intample. Este profesor de economie la Universitatea din New York si il cheama Nouriel Ruoubini. Ei bine, ce zice el? Conform Bloomberg, el zice c` deocamdata guvernele lumii sunt cu un pas in spatele crizei si ca fac „prea putin si prea tarziu”. „Guvernul e mereu sub curba” zice el cu subinteles.
Desigur, situatia poate fi imbunatatita de politicile adecvate. Care ar fi acestea? Ca guvernele sa preia controlul asupra bancilor insolvente, sa le curate de toate toxicitatile din ele si apoi sa le revanda investitorilor privati. Mai trebuie si ca G7, grupul celor mai industrializate si G20, ce include si cele mai importante state in curs de dezvoltare, sa „actioneze impreuna pentru a iesi din aceasta mizerie”.
Partea cea mai importanta: economia globala ar putea ori sa creasca 0,5% in acest an, ori sa scada 1%, dar va recupera cu o crestere de 1% in 2010. Roubini zice ca economiile emergente, inclusiv China si India, vor incetini rapid, dar ca „deja vedem semnele inceputrilor unei aterizari dure”. Semne modeste de recuperare vede si Jamie Dimon (video), "demonul" de la conducerea JP Morgan, care a reusit sa mentina banca pe profit desi a inghitit si Bear Stearns si Washington Mutual.
„Devine un cerc vicios intre cerere, furnizare si sistemul financiar” a spus Roubini, care a fost consilier la Trezoreriz SUA din 2000 pana in 2001. Consumatorii si companiilor isi taie cheltuielile pentru a supravietui crizei, facand contractia si mai severa. Chiar si daca ar exista banci numai cu active bune, ele tot n-ar imprumuta in astfel de conditii. Daca nu luam masurile cuvenite, recesiunea in forma de U s-ar putea schimba in cea mai periculoasa, cea in forma de L.
Dr Doom a mai spus ca lumea a trecut pe langa „topirea globala financiara” in septembrie dupa falimentul Lehman Brothers, salvarea pe ultima suta de metri a Merrill Lynch de catre Bank of America, punerea perfuziei cu bani la AIG si transformarea Goldman Sachs si Morgan Stanley in banci comerciale. Dar acest lucru nu se mai poate intampla acum pentru ca toata lumea a stabilit ca nu vor fi lasate sa se duca pe copca institutii sistemice.
De exemplu, in Rusia, gigantul constructiilor Inteko a cerut garantii de stat de 1,4 miliarde de dolari spunand ca este neputincioasa in a-si refinanta spirala datoriei in care a ajuns. Kommersant spune ca Yelena Baturina ofera o parte din activele companiei daca statul o va salva. Intamplator ea este cea mai bogata femeie din Rusia si nevasta primarului Moscoveri, Yury Luzhkov. Anul trecut avea conform Forbes 4,2 miliarde de dolari avere, dar acum si-a pierdut o mare portie. Foarte multe datorii ale Inteko si-a facut atatea datorii dupa ce a cumparat pachete de actiuni la ... Gazprom, Sberbank si Rosneft. In 2006, participatiile valorau 3,15 miliarde de dolari. Acum...
Pe de alta parte Inteko are datorii de 970 de milioane de dolari catre banci, in marea majoritate Sberbank, Gazprombank, Bank of Moscow si VTB. Si mai are nevoie si de 428 de milioane de dolari capital de lucru. Pentru acestea are nevoie de noi imprumuturi care sa fie garantate de stat. Inteko la randul ei va garanta statului cu proprietati imobiliare, pamant si proiecte aflate in curs de dezvoltare. Desigur, Baturina a fost mereu acuzata ca si-a folosit pozitia sotului pentru a primi contracte, dar nu-i asa ca e o institutie sistemica?
Ca o ironie a crizei, SUA se vede acum nevoita sa faca ceea ce faceau comunistii, adica sa nationalizeze institutii pentru a arata ca face ceva in economie si pentru a si face, altfel ar fi un semnal foarte prost si s-ar distruge tara. Rusia trebuie sa se comporte ca o capitalista adevarata si sa nu nationalizeze nimic pentru ca asta ar fi un semnal foarte prost pentru investitori iar plecarea tuturor ar fi dezastru national.
Etichete:
criza,
datorie,
Gazprom Neft,
Inteko,
miliarde,
Nouriel Roubini,
Rosneft,
Sberbank
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu