marți, 4 mai 2010

Argumentele religioase nu au ce cauta intr-un tribunal


In sfarsit, exista un precedent in justitie pentru ceva ce este absolut de bun-simt.
Un judecator de top din Marea Britanie a decis ca credintele religioase nu au baza legala deoarece nu au dovezi si nu pot fi dovedite.

Lord Justice John Grant McKenzie Laws a facut declaratia in 29 aprilie intr-un proces cel putin ciudat. Un psiholog crestin a refuzat sa ofere consiliere de sex unui cuplu de homosexuali pe motive religioase.
Gary McFarlane a protestat pentru ca oferirea de terapie de sex cuplurilor de acelasi sex ar viola principiile crestine. Dar Laws a spus ca “credinta religioasa este in mod necesar subiectiva, fiind incomunicabila si fara nicio dovada”. El a adaugat ca uzul legii pentru a proteja “o pozitie tinuta pur si simplu pe motive religioase nu poate fi justificata”. Nicio credinta religioasa nu poate fi protejata de lege oricat de lunga este traditia sa, oricat de bogata ar fi cultura sa.
Mai multe concluzii se desprind de aici: orice fundamentalism nu are ce cauta in societate, legile anti-discriminare exista pentru a proteja oamenii nu religiile (ganditi-va la sistemul de caste din hinduism). Dar cel mai important, deoarece religia este ceva propriu si subiectiv, argumentele religioase nu sunt valide in nicio dezbatere publica sau care are impact asupra mai multor oameni decat propria persoana.
Sa vedem acum cum se justifica scoaterea evolutionismului din manuale pe principii creationiste sau respingerea pasapoartelor biometrice.