vineri, 27 februarie 2009
Rafinaria Steaua Romana, prima victima de calibru a statului roman
Ce n-au reusit americanii, care bombardau rafinaria Steaua Romana in al doilea razboi mondial in speranta de a o inchide, a reusit Fiscul roman. Statul, prin companiile si institutiile sale a facut prima victima de calibru prin neplata datoriilor catre privati: rafinaria Steaua Romana din Campina. Americanii decolau tocmai de la baza din Benghazi, Libia, ca sa distruga rafinaria, dar aceasta si-a reluat activitatea la sfarsitul decadei. Acum, Fiscul e pe cale sa aiba succes mai mare decat aviatorii Grupului de Bombardament 389.
Mai exact, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) nu a rambursat companiei 40,8 milioane de lei reprezentand TVA-ul eferent perioadei august 2007- decembrie 2008. Dupa care, si Electrocentrale Oradea, detinuta de gaura neagra Termoelectrica si CET Iasi, si ea unul dintre cei mai mari datornici din tara nu si-au platit pacura livrata in 2008. O nimica toata de 9,12 milioane de lei.
Ceea ce a dus la lipsa materiei prime, rafinaria fiind oprita de la 1 ianuarie 2009. Petrom a reziliat contractul de vanzare de titei pe 2009 si a sistat livrarile in 17 februarie, dupa ce Steaua Romana nu si-a platit datoriile. Ceea ce a facut ca azi consiliul de administratie al Rafinariei Steaua Romana sa decida concedierea colectiva a 409 angajati ai societatii.
„Aceata situatie a fost generata de neplata la timp a titeiului, datorita lipsei lichiditatilor banesti, ca urmare a nerambursatii de catre ANAF a sumei de 40.810.082 lei, reprezentand TVA-ul aferent perioadei augusr 2007 - decembrie 2008. Neincasarea acestei sume a afectat grav fluxul de numerar si capacitatea de plata a societatii in relatiile cu furnizorii sai”, se mai arata in comunicatul dat de sindicatul Rafinorul.
Sindicalistii sustin ca oprirea activitatii Rafinariei Steaua Romana are consecinte in plan social, fiind afectate si familiile persoanelor disponibilizate, dar si in plan economic, efectele constand in intreruperea investitiilor de mediu si de retehnologizare, in valoare de peste 18 milioane de euro, pe care rafinaria le-a inceput in perioada 2007-2008. De asemenea, oprirea functionarii va avea influente financiare negative asupra bugetului de stat si local, rafinaria facand parte din categoria marilor contribuabili. Rafinarie exporta 40% din produse, iar 90% din costuri sunt reprezentate de achizitia materiilor prime. Sindicalistii anunt` ca, in perioada 2-4 martie, vor picheta sediul Guvernului cu salariatii care vor fi disponibilizati.
Pentru a obtine fonduri pentru continuarea activitatii, rafinaria a cerut Bancii Comerciale Romane, unde are deschisa o linie de credit de 10 milioane de lei, o majorarea a acesteia, banca analizand cererea. Omnimpex Chemicals detine 82,45% din actiunile companiei dupa ce a cumparat in 1997 titlurile de la statul roman.
Rafinaria Steaua Romana a realizat, in primele noua luni ale anului trecut, venituri totale de 395,4 milioane de lei, in crestere cu 54% fata de aceeasi perioada din 2007, si un profit net mai mare de peste 26 de ori, la 10,48 milioane de lei.
Etichete:
ANAF,
CET Iasi,
Electrocentrale Oradea,
rafinarie,
Steaua Romana,
Termoelectrica
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu