vineri, 10 octombrie 2008

Ministrii Economiei candideaza in direct




… pentru o gaura
. Care se casca sub Romania. Ce n-a reusit Rusia cu pretul urias la gazul natural si petrolul livrat, am reusit sa ne facem noi: o mini- criza ce va duce la lipsa de lichiditate si apoi la ceea ce vedem ca se intampla prin State.

Cum toata lumea a comparat deja de 2 luni premieri potentiali ai partidelor, programele de guvernare, si care o are mai lunga (autostrada bineinteles) ia sa comparam noi si potentialii ministri ai Economiei si Finantelor de la Romania si cam ce ar vrea ficcare cu tara mea.
Exista deci trei variante: castiga alegerile, ori Partidul Democrat Liberal (PDL), ori Partidul Social Democrat (PSD), ori Partidul National Liberal (PNL). Si chiar daca nu o sa castige PDL, cum PSD si PNL nu sunt alianta electorala inregistrata la tribunal retorica democrat- liberalilor sugereaza ca daca PNL a putut guverna cu UDMR cu 20% suport in Parlament, de ce n-ar putea si PDL cu 37% cat e acum in sondaje? Mai ales ca premierul e desemnat de Traian Basescu, si el ajuns presedinte pe sustinerea PD si a unei aripi liberale.
Ergo: 

1- PDL are 60% sa faca Guvern singur. Premier e desemnat de partid ca propunere pentru Basescu Teodor Stolojan. Pentru postul de ministru de finante nu prea e concurenta decat intre Marian Zlotea, economist acum europarlamentar, Gheorghe Pogea fost vicepremier dar cu suspiciuni si …. Adriean Videanu. Artizanul cotei unice, Videanu nu va introduce impozitare progresiva si din frecventa emisiunilor pe teme economice la televiziuni la care e trimis de partid in ultima vreme, el este The One. Avantajul: toate orasele Romaniei vor avea borduri impecabile, dar vor ramane cu mai putine parcuri. Ramane in discutie cum se vor face inele de padure sau “strapungeri” pe modelul pasajului Basarab. Ramane de vazut cum va gestiona Videanu sectoarele energetic si industrial.

2- PSD are un avans de cateva procente fata de PDL la alegeri deci Basescu va fi obligat sa il numeasca pe Mircea Geoana premier ca sa se faca repede de ras, sa nu treaca Guvernul de Parlament si apoi PDL sa faca Executiv singur. In acest caz, conform declaratiilor din presa, PSD va desparti MEF in Ministerul Finantelor si Ministerul Eenergiei si Resurselor Minerale. Si asta pentru ca Iulian Iancu, actualul favorit nu doreste preluarea unui colos de minister asa mare si cu asa multe probleme, dupa cum ne-au ciripit anumite pasarele ca s-ar fi exprimat Iancu catre apropiati.

Asadar, Mihaaaai Tanasescu, fost la Banca Nationala a Romaniei (BNR), actual reprezentant al Romaniei la Fondul Monetar International (FMI) abia asteapta sa preia fotoliul. Totusi, parca dupa ’89 niciodata un ministru n-a revenit pe vechea functie, asa ca dupa legile probabilitatii ale lui Murphy, Tanasescu nu va fi ministrul Finantelor pe motiv ca e nevoie de Guvern de tehnicieni si mai ales de oameni care sa nu poata fi atacati politic.

Dupa frecventa aparitiilor in presa si mai ales la Antena 3, detinuta de familia Voiculescu, unde Dan Voiculescu este mentorul aliantei PSD+ PC, rezulta ca ministrul Finantelor tarii ar putea fi Liviu Voinea, director executiv al Grupului pentru Economie Aplicata (GEA). Nu se poate sa nu se observe ca GEA a scos un raport privind cota unica exact in preajma campaniei electorale unde s-a precizat impotriva ei. Ba chiar Voinea e pentru aplicarea a 2 sau 3 cote progresive de impozitare. Cine mai e impotriva cotei unice si e pentru impozitarea progresiva in tara asta decat PSD-ul?
Boon, deci Voinea pentru finante si Iancu pentru energie, unde omul este expert si nimeni din mediul politic nu-I poate fi adversar pe o discutie de energie.

3- PNL face alianta cu PSD, Geoana ajunge premier iar la ministerul Economiei si Finantelor ajunge un liberal. Sebastian Vladescu e antamat sef de comitete si comitii la Fondul Proprietatea si va fi manager si la Compania Energetica Integrata Electrica; Teodor Atanasiu e bine infipt la AVAS, cat o mai fi, dar daca va exista coalitie cu PSD s-ar putea ca PNL sa ia el AVAS-ul “la algoritm” si sa cedeze alte ministere neatractive, cum ar fi Transporturile, unde oricine ajunge isi frange gatul mai devreme sau mai tarziu.

Iar Varujan Vosganian e prea contestat, pe motiv de taxa auto “Ford” cu amenintari de infringement european, putine modernizari energetice demarate, cogenerarea la pamant, blocaj la Compania Nationala a Huilei, blocaj intre Societatea Nationala a Lignitului Oltenia si Regia Autonoma de Activitati Nucleare, majorarea de pret la gazele interne din februarie 2008 fara ca vreun producator sa ceara, blocajul Elcen- Radet, Bursa asfixiata de nelistarea companiilor promise (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Fondul Proprietatea- toate in subordinea sa), strategii schimbate in mers (privatizarea Icemenerg, majorarea detinerii Nuclearelectrica la reactoarele 3 si 4), contractare ioc de gaze pentru Nabucco, majorari salariale aprobate la gigantii de stat, Loteria Romana aflata in cercetare penala prin doasarele lui Copos, inflatie mare, taxe parazit ce inghit 3 miliarde de euro anual si care unele se duc catre organisme private etc…

Ministru va fi in acest caz Daniel Daianu, profesor de economie, analist, europarlamentar si fost ministru.. de finante. Partea buna e ca vom avea un sistem financiar bine supravegheat. Partea proasta e ca dupa criza asta mondiala, sistemul nostru financiar va fi mic si pricajit ca al alora din Zimbabwe sau Burkina Faso, ca tot ne-au intrecut ei la calitatea drumurilor.